Programele noastre

Educația înseamnă putere!

Filozofia de la care pornește un program de educație va determina procesul în sine, și deci și rezultatele, iar noi credem că filozofia de la care a pornit sistemul de educație actual este cu mult depășită.

Sistemul actual de educație este bazat pe filozofia de sfârșit de secol 19, atunci când, datorită revoluției industriale era nevoie de lucrători în noile fabrici, iar din cauza războaielor era nevoie de soldați. Ambele poziții presupuneau uniformizare și disciplină. Iar sistemul de educație, în 200 de ani de existență, a perfecționat și dus la nivel de artă aceste cerințe.

Vremurile însă s-au schimbat, și deși se vorbește mult în spațiul public că este nevoie de o reformă, aceasta se lasă așteptată.

Copiii noștri învață însă acum.

Dacă nu putem schimba sistemul de educație, putem să încercăm să-i ajutăm pe copii să dobândească abilități esențiale pentru viitorul lor, în afara școlii.

Filozofia Educație cu Rost pornește de la câteva idei fundamentale:

  • Fiecare copil vine pe lume cu un potențial, cu un set de resurse. Noi nu ne dorim să uniformizăm, ci să-l ajutăm să-și găsească și aprecieze unicitatea.
  • Fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, care să îi asigure un viitor demn, indiferent de mediul social de unde provine
  • Fiecare copil trebuie privit ca partea cea mai importantă procesului de educație, iar punctul de vedere și nevoile lui sunt esențiale și determină ajustarea abordării.
  • Fiecare copil are nevoie de o educație integrativă, care să cuprindă inteligența emoțională și socială, pe lângă cunoștințele teoretice dobândite la școală.
  • Fiecare copil are nevoie să dezvolte un sentiment de apartenență socială, să conștientizeze că face parte dintr-o comunitate, și să creadă că poate contribui cu ideile și acțiunile sale la viața comunității.

Ideile de mai sus stau la baza tuturor programelor pe care le-am creat, iar sursa filozofiei noastre este dragostea pentru copii, și dorința ca ei să primească prin educație puterea de a crede că viitorul stă în mâinile lor.

Atunci când ei vor dobândi abilitățile necesare, și vor crede că pot contribui la lumea în care trăiesc, putem spera că vom avea o viață mai bună, și că următoarele generații vor trăi în armonie și bunăstare.

Dacă vrem să schimbăm rezultatele pe care le vedem oriunde în jurul nostru în viața de zi cu zi acum, trebuie să schimbăm cu totul ceea ce facem. Nu putem spera să obținem rezultate diferite dacă vom continua să facem același lucru.

De aceea vă invităm să ne fiți aproape, și să dați șansa copiilor voștri să dobândească abilități esențiale pe care nu le primesc la școală, într-un cadru relaxat, lipsit de judecată și clasificări, și în care ei se vor simți liberi să se exprime.

Iată programele noastre:

  • Educație cu Rost – Ateliere de dezvoltare personală, art terapie și drama terapie.
  • VOCAȚIE – Program de consiliere vocațională pentru adolescenți
  • Educație cu Rost – Tabere în care să le oferim copiilor experiențe de interacțiune și ateliere împreună cu copii proveniți din medii defavorizate.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: