Despre noi

Casa cu Rost este locul în care se întâmplă lucruri extraordinare. Unul din aceste lucruri s-a întâmplat într-o zi, când Dana s-a înscris la un curs de făcut pâine cu maia al Ioanei. Atmosfera de acolo este una super, așa că Dana a continuat să vină la Casa cu Rost să învețe mai departe cum să trăiască natural și sănătos. Au urmat ateliere de săpun, ciocolată, cosmetice, înghețată și multe altele.

Dana și Ioana au început să discute și să se cunoască mai bine, și așa au descoperit, dincolo de dorința de a trăi sănătos și în armonie cu natura, o pasiune comună, aceea pentru educație.

Așa Dana a fost adoptată de Casa cu Rost și SoulKids și-a găsit la Casa cu Rost o casă.

Firesc a urmat pasul următor, dat de viziunea Ioanei, de a pune cunoștințele ei extraordinare în domeniul psihologiei și art terapiei, cu experiența dobândită de Dana la Singapore, să creeze împreună un proiect nou, adaptat nevoilor copiilor din România.

Așa s-a născut Educație cu Rost.

Faptul că avem vârste, firi, și uneori perspective diferite, nu ne-a împiedicat deloc să mergem mai departe și să dezvoltăm acest program, ba dimpotrivă, perspectivele noastre diferite l-au făcut să fie așa de bogat și valoros.

Dacă vrei să ne cunoști mai bine, găsește poveștile noastre aici:

Ioana Târziu

 

 

Ioana Târziu, psiholog, fondator al Casei cu Rost

 

 

 

 

 

Dana Ilies

 

 

 

Dana Ilies – Life coach 

%d blogeri au apreciat: